Valentine’s day pe insula Phi Phi

În vacanța noastră din Krabi am făcut 3 excursii, care pentru noi au rămas memorabile și prima a fost excursia de o zi pe insula Phi Phi.

Dimineața, în jurul orei 8, am fost luați cu mașina din fața hotelului de cei de la care am cumpărat vacanța, și duși în zona de mini-port, de unde plecau bărcile mai mari spre diverse destinații.

Am fost in jur de 15 persoane pe barcă, în prețul biletelor am avut incluse: apă și sucuri reci, prânzul pe insula Phi Phi Don și o gustare de fructe pe barcă.

Pe la ora 9 eram deja în drum spre faimoasa plajă „Maya bay” pe care s-a filmat „The beach”, film în care a jucat Leonardo DiCaprio (film pe care noi l-am văzut abia după ce ne-am întors din Thailanda).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dsc00878.jpg
Am pornit spre insula Phi Phi
Insula Phi Phi

Prima oprire a fost la Viking cave, locul de unde se iau cuiburi de pasăre din care se face o supă chinezească celebră.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dsc01004.jpg
Viking cave

Următoarea oprire a fost pe plaja „Maya bay” de pe insula Phi Phi Leh. Aceasta face parte dintr-un arhipelag alcătuit din 6 insule, dintre care Phi Phi Don și Phi Phi Leh sunt cele mai mari, și doar insula Phi Phi Don este locuită.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dsc01124-1.jpg
Maya bay, insula Phi Phi
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dsc01095_0.jpg
Am făcut un scurt popas

Între cele două insule Phi Phi ne-am oprit într-un loc cu mulți pești colorați, pentru snorkeling. Măștile și tuburile pentru snorkeling ne-au fost puse la dispoziție de organizatorii excursiei. Eu nu știu să înot foarte bine și inițial mi-a fost frică să intru în apă, dar când am văzut cât de entuziasmați erau colegii de barcă, mi-am înfrânt frica și am descoperit minunata lume subacvatică.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dsc01151_0.jpg
Selfie subacvatic
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dsc01147.jpg
Și peștișorul vrea un selfie

Prânzul inclus în prețul biletelor ne-a fost oferit la un restaurant de pe insula Phi Phi Don. Am avut pregătite numeroase preparate tradiționale thailandeze, extrem de gustoase. Din păcate nu am poze cu masa îmbelșugată cu care am fost așteptați.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este received_614484369367269.jpeg
Plaja de pe Phi Phi Don


Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este received_202346560814659.jpeg
Orhidee crescută în copac, pe insula Phi Phi Don
Insula Phi Phi Don văzută din barcă

Următoarea oprire a fost în apropierea insulei maimuțelor, Monkey bay, unde nu ni s-a dat voie să coborâm din barcă și să ne jucăm cu maimuțele pe motiv că în zilele trecute au fost maimuțe care au atacat turiștii, așa că le-am admirat din barcă. În barca vecină, a sărit o maimuță curajoasă și a primit de la turiști o sticlă cu suc.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este received_854007431718292.jpeg
Maimuțe pe Monkey bay
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este received_559434664636456.jpeg
Maimuța curajoasă


Ultima oprire a fost pe Bamboo island, o insulă mică din arhipelagul Phi Phi, cu plajă cu nisip alb, foarte fin, înconjurată de un imens recif de corali și numeroși pești colorați. Aici nu am mai avut baterie la aparatul foto ca să putem surprinde frumusețea subacvatică. Pentru noi, aceasta a fost insula cu cea mai frumoasă plajă, unde am fi putut sta o zi întreagă să facem snorkeling (păcat că insula e foarte mică, nu e locuită si nu are locuri de cazare).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este received_3277182042299043.jpeg
Bamboo island

Această excursie a făcut ca Valentine’s day-ul din anul 2015 să fie o zi memorabilă, de care ne vom aminti mereu cu drag.

În postarea viitoare o să se schimbe puțin peisajul, pentru că am vrut să vedem și alte locuri frumoase din Krabi, nu numai plaje și pești. 😉

Așteptăm cu interes părerile/întrebările/ sfaturile voastră despre această postare.

Pupici cu sclipici și călătorii minunate alături de cei mici!

Cum a început totul… (2)

După 2 nopți petrecute în Bangkok (prea puține pentru câte obiective turistice sunt, dar suficiente cât să vrem să ne întoarcem) am zburat spre Krabi.

Zborul a durat o oră jumătate și am zburat cu un avion tare simpatic, al companiei Nok Air.

„Păsăroiul” care ne-a dus în Krabi

De la aeroport am luat un autobuz care ne-a lăsat în fața hotelului. Dar abia după ce am ajuns la hotel am realizat că puteam ajunge la hotel cu un minivan, cu aer condiționat și spațiu doar pentru noi, cu aceeași bani pe care i-am dat pe biletele de autobuz.

Pentru că urma să stăm 9 nopți în Krabi, am căutat un hotel cu review-uri bune pe Tripadvisor, situat cât mai aproape de plajă și restaurante, dar totuși într-o zonă liniștită. Așa că ne-am cazat la Srisuksant Resort, situat în Ao Nang, pe Noppharatthara beach. Camera a fost foarte curată, am avut inclus mic dejun super bogat, 2 piscine, plajă vizavi de hotel, raport calitate-preț excelent.

Noppharatthara beach, plaja de vizavi de hotel
Adi în piscina hotelului